Dinamo schimbă strategia, după ce lui Eugen Neagoe i-a fost reziliată înțelegerea. Nu numai la nivelul băncii tehnice se întâmplă asta, ci și la nivelul lotului de jucători. Potrivit declarațiilor lui Florin Prunea, în perioada următoare clubul va renunța la doi jucători.
Slavko Perovic (30 de ani; atacant) și Mamoutou N’Diaye (29 de ani; mijlocaș) vor părăsi echipa din motive diferite. Dacă în cazul primului controlul medical nu a fost unul profesionist, în cazul fotbalistului din Africa stafful s-a convins: nu se ridică la nivelul impus de Dinamo. „Lui Perovic nu i s-a făcut un control medical cum trebuie când a venit. De aceea am luat și măsuri. Acum căutăm căile legale pentru a desface contractul. Și le vom găsi.
N’Diaye este pe lista de transferuri și sperăm să își găsească echipă. Se antrenează cu echipa. E singurul de pe lista de transferuri care încă nu a plecat„, a declarat Florin Prunea în cadrul unei conferințe de presă. Dinamo are un început foarte slab de sezon, fapt pentru care fanii au început să-i conteste și mai puternic pe oamenii din conducere. După 5 etape, „câinii” sunt pe penultimul loc cu doar 3 puncte, la două puncte de ultimul loc ocupat de Chindia Târgoviște.
În următoarea etapă, Dinamo primește vizita Chindiei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER